Probabil cel mai interesant cimitir de pe planetă, o experienta memorabila!

interesant cimitir
Posted by: Teo Category: Blog

Probabil cel mai interesant cimitir de pe planetă, o experienta memorabila!

După câteva sute de kilometri parcusi și destul de multe zile petrecute pe drum traversând Cordiliera Anzilor, ne apropiem de unul dintre marile obiective ale călătoriei, Salar de Uyuni!
Suntem mereu în căutare de locuri interesante necomerciale și mai puțin turistice, fapt ce ne-a făcut să înnoptăm în Sân Juan de Rosario .

Am ajuns pe seară aici și am decis să ieșim la o plimbare. La aproximativ 1km față de locul în care înnoptăm am observat pe un deal un gard care înconjura multe forme asemănătoare unor stupi de viespi.

Când am ajuns în acea zonă, ne-am dat seamă că este un cimitir, lucru ce ne-a făcut să grăbim pasul și să intrăm. ❤

Intrăm, iar în spatele nostru se aude o voce, era domnul din imagine care era administratorul. Ne-a recomandat să vizităm și un minimuzeu adiacent cimitirului. Eram singurii călători. Vine cu cheia de la muzeu, ne deschide și începe să ne povestească în spaniolă despre obiceiurile, stilul de viață și ceremoniile pe care obișnuiau să le facă cei din civilizația Aymara. În cimitirul vechi de aproximativ 800 ani sunt mormintele și mumiile unor persoane din această civilizație preincasa.

Mormintele sunt formate din rocă vulcanică și au o formă asemănătoare unui stup.
Marea parte a persoanelor erau mumificate în poziția fetusului, iar în mormant li se puneau și anumite lucruri care le-au aparținut in timpul vieții, această civilizație având credința că la un moment dat vor reveni la viață în același trup. Datorită climei deșertice aride, mumiile s-au conservat foarte bine.

A fost o experiență total aparte și cred că acest loc este un “hidden gem” care nu trebuie ratat sub nicio formă. A fost o experiență memorabilă cu totul, de la bătrânelul administrator venit parcă din alte timpuri până la locația în șine.
Noi abia așteptăm să ne întoarcem acolo. ❤

Share this post