Povești din Cuba rurală, dintr-un sătuc uitat de lume.
Ultima perioada am petrecut-o in Cuba, unde netul este extrem de limitat, se poate accesa doar in unele parcuri si doar cu anumite cartele speciale.
Mereu ne-au plăcut abaterile de la drum și mersul la întâmplare prin satuce adiacente traseului.
Sfârșitul de săptămână ne-a prins într-un sătuc diferit fata de cele văzute pana-n prezent. Se apropia de orasele fantoma ca atmosfera, una din cinci case era locuită, mașini mergând pe străzi nu am văzut, geamurile aveau scânduri bătute în ele iar magazinele lipseau cu desăvârșire, doar un domn în vârstă care mergea pe bicicleta si avea atașat un cărucior cu pâini și legume de vânzare care se oprea pentru câteva secunde și strigă ceea ce are de vânzare în fața caselor care păreau neparasite.
La un moment dat am văzut persoanele din imagine și am mers să discutăm cu ele. Sătucul avea o atmosfera mult mai interesanta decât orașul în care eram cazați insa turiștii nu treceau niciodată pe aici. Oamenii erau mult mai calzi decât cei din orașe și mult mai primitori, ne-au invitat pe prispa la vorba, la masa, ne-au făcut turul casei, etc.
Trăiau foarte simplu și monoton, s-au bucurat atât de tare că le-am umplut timpul încat la sfârșit au tot însistat sa ne dea orez și cafea, i-am refuzat politicos, cu siguranță aveau nevoie de ele mai mult decât aveam noi.
Numai când s-a făcut seara și noi tot vorbeam cu acele persoane, ne-am dat seama că într-adevăr cinci minute cubaneze echivalează cu 30min de-ale noastre.
“No olvides el camino aqui.” ,ne-a spus la plecare bătrânica sugerând faptul că suntem mereu bine veniti la ea…
