fbpx

Goana după eclerele galactice în Kiev, a șasea oară in Ucraina.

eclerele galactice

Goana după eclerele galactice în Kiev, a șasea oară in Ucraina.

Ii trimit Ancai o poza de pe 9gag cu cateva eclere si ii spun ca trebuie neaparat sa facem rost de ele si sa le mancam, indiferent ca sunt in Ucraina.

Ea face putin research, gaseste un site ucrainean si-mi spune ca putem gasi aceste eclere in Kiev. Perfect! Oricum trebuia sa ajungem prin acea zona, deja plecasem in trecut de vreo cinci ori spre Cernobil si de fiecare data am ajuns in alta parte.

Nu trece mult timp si ne urcam in masina, atmosfera era degajata de parca mergeam la cofetaria din colt, nicidecum la aproape 1100km. Sa ne gandim sa cautam acele eclere in alta parte, mai aproape? Neah, efortul era prea mare, preferam sa conduc 2200km.

Ajungem in Kiev si hotaram sa stam patru zile, trei petrecute in capitala iar una in Pripyat.
Joi dimineata. Incepem sa cautam acea cofetarie. Site-ul gasit de Anca nu avea varianta si in engleză, obisnuiti cu forma obisnuita a site-urilor am cautat un paragraf care se semene cu o adresa.

Ajungem la adresa indicate si in loc de cofetarie era un bar. Il intrebam pe barman iar el spune ca era o cofetarie in acel loc insa s-a mutat cu trei saptamanai inainte de ajungerea noastra. Ne ajuta sa cautam acea cofetarie si ne salvam locatia pe harta. Noi eram in centrul Kievului iar cofetaria aceasta era la vreo 40km. Il rugam sa sune la ei sa ii intrebe daca nu s-au mai mutat inca o data si daca au program duminica. Era joi si nu voiam sa pierdem mult timp in traffic.

Ne hotaram sa exploram orasul joi si vineri, sambata sa mergem in Cernobil iar duminica sa rezolvam problema pentru care am venit, eclerele galactice.

Duminica dimineata ne indreptam spre locatia cofetariei. Era destul de departe, intr-un satuc de pe langa Kiev. Ajungem la adresa indicata de GPS insa nu arata deloc a cofetarie. Era un salon destul de saracacios unde se faceau nunti. Mergem la ei, le aratam adresa, ei ne spun ca GPS nu functioneaza foarte bine cu strazile lor insa ceea ce cautam noi este la cativa kilometri departare. Ok, no problem. Vremea se stricase destul de rau iar noi inca nu aveam o pista sigura pentru a gasi eclerele. Ajungem intr-un final la cofetaria pe care o cautam, ne asteptam sa fie ceva destul de mare insa era un spatiu de 4m patrati care avea 5 prajituri in total iar o vanzatoare care nu stia nici macar de existena limbii engleze.
Nu era niciun ecler galactic acolo.

Eu si Anca ne comportam de parca cineva ne-ar exorciza. Nu suportam ideea de a pierde, condusesem prea mult pentru a manca acele eclere iar tot cee ace am gasit era o bodego-cofetarie. La auzul acelor zgomote vine si managerul cofetariei, singura persoana dintr-o raza de 25km care putea sa vorbeasca 15cuvinte in limba engleza.
Ne spune ca stie despre ce eclere este vorba insa ii este imposibil sa faca rost de ele in decursul acelei zile.

In Ucraina, timpul mediu in care poti face rost de un Ak47 este de 2ore si jumatate iar de un tanc pregatit de lupta poti face rost in maximum 10ore.
Minimum de timp in care poti face rost de aceste eclere este 24ore.

Tipul de la aceasta cofetarie a fost foarte amabil si ne-a explicat cum sta treaba cu aceste eclere galactice. Cofetariile nu au cum sa le prepare, ele dau comanda la o fabrica cu cel putin 24 de ore inainte. Ne-a aratat un site cu cofetariile partenere. Sapte erau.

Imediat dam sa plecam pentru a cauta la cele sase ramase, timp in care managerul de la cofetaria actuala ne spune sa nu cautam la celelalte fiindca sunt sanse nule sa le gasim. Plecam.
Cele sase erau toate in Kiev. Ajungem la urmatoarea. Aceeasi poveste, imposibil de gasit fiindca trebuie data comanda, 24ore, etc.

Aceeasi poveste si la urmatoarele patru.

Afara ploua din ce in ce mai tare iar noi ne indreptam spre ultima cofetarie. Daca nici acolo nu le gaseam deja aveam planul doi pregatit: tanc, munitie, fabrica jefuita.

Ajungem la ultima locatie unde le puteam gasi, Lucky Cup se numeste. Acolo l-am cunoscut pe Vitaly Verdiyev .
Ii spun ca am condus 1100km pentru acele eclere si ca nu plec din orasul asta pana nu le am. El, foarte amabil, imi spune ca m-ar ajuta cu mare placere insa le poate aduce doar in 24ore daca face comanda si trebuie platite in avans. Ii explicam ca nu avem cum sta inca o zi, trebuia sa ajungem in Bucuresti si aveam si un zbor de prins.

Primul apel:
Il rog sa sune la atelierul care le fabrica si sa le spune ca este o situatie mai speciala cu doi turisti care au venit special pentru ele. El suna. Cei de la fabrica au spus ca nu pot face exceptii si ca dureaza 24ore pana le livreaza. Trebuie data comanda, sa plateste in avans iar intr-o zi iti ajung. Magazinasul lui se aglomerase. Noi iesim la o tigara.

Al doilea apel:
Ne intoarcem cu forte proaspete la Vitaly si ii explicam inca o data situatia. Voiam cu orice pret acele eclerele. Trebuia sa ne dea o solutie. Suna inca o data la fabrica sa le spuna ca noi chiar vrem sa intram in posesia acelor prajituri si daca se poate face vreun artificiu sa intram in posesia lor azi. Nimic. Mai ies afara la o tigara.

Al treilea apel:
Asteptam sa i se elibereze pravalia si intram inca o data. Ii explic ca poate parea ciudat ca tot insistam insa avem inca o rugaminte la el, sa ii mai sune o data pe cei de la fabrica si sa ii intrebe daca ma pot duce personal la ei sa le platesc si sa le ridic. Ei doar sa mi le prepare. Suna a treia oara la ei. Acelasi raspuns, 24 de ore dureaza. Mai ies afara la o tigara.

Al patrulea apel:
Imi termin tigara iar in cap aveam numai ‘’take no prisoners’’. Intru inca o data in magazinasul lui Vitaly.
-Te rog suna-i inca o data, spune-le ca le ofer dublu, triplu, cvadruplu.
Anca intervine timida spunandu-mi ca nu ar fi tocmai ok sa dam 50euro pe cateva eclere. Nu mai e cale de intoarcere, il rog pe Vitaly sa sune iar el apeleaza. Vorbeste cu ei iar conversatia dureaza mai mult decat de obicei.
Nu stiam inca daca el chiar a sunat la fabrica unde se fac eclerele sau la firma de paza.
Ia o foaie pe care noteaza un cont si ne zambeste. Se simtea victoria in aer.
Cei de la fabrica acceptasera sa le faca si erau gata pana la ora 20. I-au comunicat lui Vitaly ca este primul caz cand cineva insista in felul acesta pentru un produs de-al lor. Unde mai pui ca nu au acceptat niciun ban in plus, am platit pretul standard, aproximativ 11euro.

Merg cu vitaly la banca sa le facem transferul.
El nu era foarte multumit cu slujba actuala, studiase tursimul si s-a oferit sa ne plimbe prin oras dupa program iar la ora 20 sa mergem dupa eclere la centrala nucleara unde se fabrica.
Pe la 16 ne vedem cu el, ne arata cateva chestiuni interesante prin oras iar la ora 20 ne indreptam spre fabrica.

Bucatarul sef care le-a preparat a iesit si ni le-a inmanat. Dupa atat drum parcurs si timp scurs, nu voiam sa le desfacem in mijlocul strazii. Am cautat o cafenea unde sa stam la masa. Dupa ce am fost in vreo 7 care nu mi s-au parut potrivite, am ajuns in cea adecvata. Le-am desfacut si ne-am uitat la ele. Nu apucasem sa luam nicio gura din ele. Le aveam in fata, mai beam cate ceva, mai fumam o tigara insa nu ne atingeam de ele. Cei de la cafenea ne mai atentionau ca urmeaza sa inchida. Se face miezul noptii, cafeneaua se inchide iar noi nu apucasem nici macar sa le mirosim.

Iesim afara unde era posomorat si ploua. Ne urcam in masina sa cautam un loc unde sa le mancam, statusem deja 3 ore in cafenea si nu ne atinsesem de ele. De ce? Nu stim, probabil asteptarea a fost prea mare pentru a le manca.

Share this post