Era frig și bătea vântul, bătea tare!
Coborâm din masină și intrăm într-o incăpere de dimensiunea unui hol.
Respiram foarte greu și era frig, trecusem rapid de la o temperatură demnă de tricou și șlapi la una de geacă și pantaloni groși.
Camera avea un geam spart prin care bătea vântul iar totul era mascat de un celofan care era pus la loc de fiecare dată când era o bătaie mai puternică, ”bunicul” se ocupa doar cu punerea lui la loc. Doar!
Ne-am așezat la coadă iar ”tatal” cu o tigară în gură și o scrumira care semăna cu un vulcan ne face semn să venim în fată, l-am întrebat dacă sigur la noi la se referea fiindcă nu voiam să fentam rândul, mi-a făcut semn că da. Ne-a întrebat prin limbajul corpului cu ce să ne servească de băut insă nu prea ne putem concentra din cauza agitației din jurul nostru, era un dialog aprins între oamenii locului și functionării publici (probabil ceilalți membri ai familiei), tot timpul ceva părea să nu funcționeze între ei.
”Fiica”, o fetiță de până-n șapte ani, îi aduce ”tatalui” o cană ruginită de metal cu ceai fierbinte iar el ne-o trântește pe masă, îi dăm tichetul chilian de intrare în țara, își scoate altă țigară pe care o aprinde de la cea actuală ajunsă la filtru, ștampilează viza și ne face semn din ochi și obraz că putem pleca.
”Pariez că omul acela nu scoate un cuvânt toată ziua, doar stampileaza si fumeaza…” aveam amandoi in gand cand am plecat insa din spate un sunet ne-a atras atentia, era el strigand către fiică-sa: ”Tráeme un paquete de cigarrillos!”
Ieșim dintr-o căsută de aproximativ 3m x 8m din mijlocul pustietătii la 4480metri.
Acela este punctul de trecere Chile-Bolivia și totul părea o afacere de familie…
Leave a Reply